Nu a fost doar o rază, ci Lumina Însăși a venit… nu a fost doar o sclipire, ci Iubirea fără sfârșit… Cel fără început, Nemurirea… a lăsat Cerul, a coborât, s-a întrupat, și mi-a schimbat viața. Isus a ales de bunăvoie să mi se dăruiască, și când a făcut asta- a făcut-o pe deplin. Nu există ceva mai mult decât ceea ce El a făcut deja pentru mine. Așa că atunci când cer mai mult din El, ar trebui să o fac cu conștiența faptului că eu am nevoie de capacitatea și disponibilitatea de a primi tot ce îmi oferă El. Pentru că asta vine cu responsabilități…
Cel care a dat totul pentru mine, așteaptă totul de la mine. Vrea inima mea, viața mea, toate domeniile vieții mele. Și vrea asta tot pentru binele meu. Pentru că avându-L în centrul universului meu, voi ști că sunt în siguranță, indiferent de circumstanțele în care mă aflu.
Spuneam că istoria bucuriei mele începe cu nașterea lui Isus, și am să vă spun de ce. Anul trecut, înainte cu o lună de Crăciun, una dintre ființele pe care le iubesc mai mult decât propria-mi viață, a plecat Acasă. Deși Crăciunul e perioada mea preferată din an, anul trecut nu am simțit deloc asta. A fost chiar dureros, oricât am încercat să ascund. Și dacă e să fiu sinceră, de anul trecut, Crăciunul meu va fi întotdeauna puțin umbrit de lipsa minunii mele. Dar, acum câteva zile, în timpul concertului de colinde de la biserică, am înțeles mai profund ca niciodată ceva… am înțeles că bucuria aia care îmi inundă sufletul de fiecare dată când meditez la semnificația a ceea ce a făcut Isus pentru mine în ieslea de la Betleem, va rămâne veșnic acolo, înrădăcinată adânc. E ceva ce nu poate fi acoperit nici măcar de cea mai adâncă durere care poate fi simțită de cineva în lumea asta. Stăteam acolo, sorbind cu uimire fiecare cuvânt din fiecare colind… și m-am trezit spunându-mi ”Mena, realizezi cât e de reală bucuria asta care îți inundă sufletul? Realizezi că o poți simți din nou, deși nu mai credeai că e posibil?” Durerea e tot aici, lipsa o simt tot mai profund, dar vestea nașterii Mântuitorului meu mă învăluie, mă copleșește, vindecă și redă pacea. ”Eu tot mă voi bucura în Domnul meu!”
Istoria vieții mele a început din momentul în care Dumnezeu a ales să mă creeze… dar istoria bucuriei mele e legată de nașterea lui Isus, pentru că e momentul la care mă raportez prima dată atunci când mă gândesc la tot ce a făcut El pentru mine. E o bucurie cu urme de tristețe la început, pentru că realizez ce a trebuit să îndure pentru mine încă din primele clipe ale vieții Lui pământești. Dar apoi îmi amintesc că tot ce a făcut, a făcut de bunăvoie și din dragoste perfectă pentru mine… și atunci înțeleg că bucuria reală, reverența, recunoștința și determinarea de a nu risipi nimic din cel mai de preț Dar primit, vor trebui să fie răspunsul meu pentru El.
Mulțumesc, Isus, că deși știai de la început cum se va încheia venirea Ta pe pământ, nu ai dat înapoi. De dragul meu, de dragoste perfectă ce-mi porți.

Mena Trif