Pe mine mă provoacă foarte tare aceste cuvinte, pentru că sunt conștientă că ceea ce sunt înăuntrul meu e mult mai mult decât pot să exprim la suprafață. Pentru că schimbarea pe care Isus a adus-o în viața mea s-a produs în interiorul meu, relația mea cu El se întâmplă acolo, ceea ce sunt eu cu adevărat, datorită Lui, își are locașul acolo… și, în definitiv, totul pleacă de acolo.  La fel este în cazul fiecăruia dintre noi.

Dar ideea este că nu trebuie să rămână acolo, ci trebuie să le dăm mai departe, pentru că (oricât de clișeic ar suna) Dumnezeu a pus ceva special în fiecare dintre noi… ceva ce nimeni altcineva nu are sau poate are în alte proporții sau e într-un loc diferit. Și atunci, fiecare dintre noi trebuie să ne aducem aportul, acolo unde suntem, cu ceea ce avem, pentru ca într-un final, imaginea să fie completă.

Așa că, atunci când ți se pare că se poate fără tine, că tu oricum nu ai nimic de oferit, că sunt alții mai buni decât tine… să te gândești la un puzzle, care orice imagine interesantă ar prezenta, dacă îi lipsește o piesă- se observă clar că nu e acolo, la locul ei. Și mai e și varianta în care poate încă nu îți găsești locul, și te doare… atunci să te gândești că nu e nimic altceva decât procesul de șlefuire în care ți se dă forma pe care trebuie să o ai, pentru a fi perfect acolo unde îți e locul.

Ce mă liniștește pe mine foarte tare e că Dumnezeu a știut de la început, înainte să fiu eu concepută chiar, care e puzzle-ul pe care doar aportul meu îl va face complet.

Nu o să fie ușor deloc, pentru că a te arăta celor de lângă tine așa cum ești, presupune să devii vulnerabil. Și asta va fi întotdeauna greu, pentru că șansele să fii rănit, să nu fi înțeles, cresc. Dar trebuie să ne luăm privirea de la noi și să ne-o ațintim către Cel care a pus tot ce e mai frumos,  mai prețios și de ajutor pentru cei de lângă noi- în noi. Pentru că doar atunci când nu mai putem ține în noi adevărul, dragostea și bunătatea Lui, va izbucni din noi o declarație tulburătoare care va vesti lumii tot ce este Dumnezeu. Această declarație va trebui să îmbine cuvinte și pași și fapte ale credinței noastre. Pentru că elementele intangibile ale credinței, speranței și dragostei noastre devin tangibile și sunt exprimate prin răspunsul și atitudinea noastră în fața nevoilor celor de lângă noi.

Și eu cred că șansa noastră de-a ne face auziți e să începem să acționăm mai mult decât vorbim, să trăim în așa fel încât faptele noastre să vorbească mai mult decât putem spune prin cuvinte. Pentru că, la urma urmei, modelul nostru- Isus, S-a revelat prin felul în care Și-a trăit viața mai mult decât a spus-o în cuvinte.

Mena Trif