„Dumnezeu este cu noi”-  trebuie să fie adevărul care să liniştească viaţa noastră, şi să facă din Crăciun o ocazie de întâlnire nouă şi deosebită cu Dumnezeu, astfel încât lumina Sa şi harul Său să intre până în adâncul sufletului nostru, şi să ne facă să înţelegem, odată pentru totdeauna, că această Zi e mult mai mult decât ceea ce facem noi din ea, în fiecare an. E despre Unicul Fiu al lui Dumnezeu, care a venit pe pământ din dragoste pentru noi… nu e nicidecum despre oameni dragi împreună, mese bogate, întoarceri acasă, acţiuni de caritate, cadouri. Pentru că, oricât de frumoase ar fi aceste lucruri, ar trebui să rămână în plan secund.

Duminică, la biserică, ni s- a pus o întrebare: ”Care ar fi cadoul perfect pentru tine?”- şi, după răspunsurile oferite, mi- am dat seama cât de diferit definim perfecţiunea… că ceea ce eu consider a fi cadou perfect, e aşa doar pentru mine. S- ar putea ca cel de lângă mine să nu se fi gândit niciodată să ceară aşa ceva, sau să- l fi primit deja şi acum să aibă alte idei despre ce înseamnă cadouri perfecte. Dar, aşa cum a fost şi concluzia predicii, există un Cadou care îndeplineşte condiţia de perfecţiune pentru fiecare dintre noi- indiferent de cine suntem şi ce ne dorim de la viaţă. E Cadoul pe care ni l- a făcut Creatorul nostru, venind pe pământ în chip de Om, devenind Salvatorul nostru. E un Cadou care L- a costat totul pe Cel care ni- l oferă, un Cadou care schimbă vieţi odată ce e primit. Şi e Perfect pentru că ni- l oferă Cel care ne cunoaşte în modul cel mai profund, care ne ştie cele mai adânci dorinţe ale inimii, şi ni le poate împlini. Şi o va face, cu condiţia să- I acceptăm Cadoul. Să nu ne lăsăm influenţaţi de faptul că s- ar putea ca modul în care îl primim să nu corespundă aşteptărilor noastre…

Cred că ieslea este dovada că există şanse mari ca lucrurile de care avem cea mai mare nevoie să vină la noi în cele mai neaşteptate moduri. Şi datoria noastră e să avem grijă să nu le ratăm. Pentru că, trebuie să recunoaştem, atunci când avem impresia că avem nevoie de ceva, sau chiar avem o nevoie reală- şi suntem conştienţi că e peste puterile noastre să facem ceva- ne rugăm, îi cerem ajutor lui Dumnezeu, dar facem cumva să Îi şi spunem cum ar putea rezolva lucrurile. Şi suntem atât de concentraţi pe a- I spune cum să ne răspundă la rugăciuni, şi rămânem setaţi pe ideea noastră de cum ar trebui să ”arate” răspunsul la rugăciunea noastră, încât s- ar putea să trecem pe lângă răspunsul Lui. Şi tocmai pentru că ne- a demonstrat de atâtea ori că gândurile Lui nu sunt gândurile noastre, că timpul Lui nu e timpul nostru, că viziunile noastre de aici şi acum nu o pot cuprinde pe cea de ansamblu- care e a Lui, că perspectiva din care priveşte El e atât de diferită de cea din care privim noi… ar trebui să fi învăţat încrederea deplină, să fi învăţat să ne lăsăm surprinşi de El, să spunem din toată inima ”facă- se Voia Ta în viaţa mea”.

Faptul că Isus s- a născut într- o iesle, în condiţii greu de imaginat pentru cei mai mulţi dintre noi, nu lasă loc de nici o scuză. Nimeni nu se va putea prezenta în faţa lui Dumnezeu să- i spună că El nu înţelege… cum e să nu ai casă; să trăieşti în cele mai grele condiţii; să nu ai căldură; să fii sărac; să nu ai pe nimeni; să fii bolnav; să te doară; să dai tot şi să primeşti nimic; să iubeşti şi în schimb să ai parte de indiferenţă; să zâmbeşti şi să ţi se întoarcă înapoi o privire plină de ură; să îmbrăţişezi şi să fii respins; să vrei să te apropii şi ei să mărească prăpastia dintre voi; să nu renunţi şi să fii considerat naiv; să plângi şi să ţi se spună că nu merită; să fii diferit şi să ţi se spună că ar trebui să te conformezi; să vrei să mergi împotriva curentului şi să nu ai cu cine; să ţi se închidă uşi pe care le vrei atât de mult deschise; să te sacrifici şi să ţi se demonstreze că nu merită; să te naşti pentru a muri; să- ţi ardă inima în piept de dragoste ce porţi, şi când vrei să o oferi- să fii suspectat de interese ascunse; să fii altfel- şi să suferi din cauza asta; să trăieşti după principii care nu- s menite să- ţi facă viaţa uşoară; să mori de dragoste… Nu, nici o scuză pe care o foloseşti acum sau pe care crezi că o vei putea folosi când vei sta în faţa Dumnezeului tău, nu va fi justificată. El a trăit tot ce trăieşti tu, a luptat cu tot ce lupţi tu, a trecut prin tot ce treci tu… şi a ieşit biruitor. Iar acum stă lângă tine, gata să te ajute, să îţi răspundă, să te susţină, să te conducă, să îţi fie aproape cum nu- ţi va mai fi nimeni altcineva, niciodată. Dar pentru asta, trebuie să- ţi faci inima iesle, să- l primeşti pe Isus să se nască acolo. Şi de atunci, totul se va schimba. Nu, viaţa ta nu va deveni perfectă, dar vei deveni un om iertat, care va lăsa în urmă „viaţa de dinainte de Isus” şi va păşi cu toată încrederea înainte, spre „viaţa de după Isus”- o viaţă nouă, cu Regele regilor de partea ta.

Eu cred că Isus nu a venit în lumea asta pentru a ne face nouă trecerea pe aici mai uşoară, ci pentru a o face posibilă, şi pentru a ne arăta că, dacă îl alegem pe El, dacă vrem să trăim viaţa pe care El a trăit- o aici, totul va fi bine la final… pentru că finalul de aici e doar începutul vieţii trăite Acasă, pentru totdeauna, cu El. Pentru veşnicie cu El…

Tu l- ai ales pe Isus ca Rege şi Domn al vieţii tale? „Du- te la Betleem, apropie-te de Copil, leagănă- L, cântă- I, spune-I multe lucruri înflăcărate şi ştrânge- L lângă inima ta…- Nu, nu- ţi vorbesc de copilării: vorbesc despre iubire! Şi iubirea se manifestă prin fapte: în adâncul sufletului tău, pe Copilul acesta îl poţi îmbrăţişa îndelung.”

Mena Trif